Într-o seară de vară mi-am dorit să curgă vodka la robinet… De fapt, ce tot zic, mereu mi-am dorit să mă duc în bucătărie, să iau de gât un pahar şi să-l strecor sub ţâţa robinetului, şi să-l împlu cu vodka.
Ce căcat o fi aşa de greu să te laşi de băut? Păi vă spun eu, alcoolul nu minte niciodată, pe când oamenii mint de ingheaţă apele, dacă mă-nţelegeţi. Cu un preţ dedicat/seară, mă simt bine şi ating un nou stadiu: stadiul în care, cu fiecare pahar pe care îl dau peste cap, vreau să beau şi mai mult, şi mai divers, şi să bag şi două-trei fumuri de la un prieten cu o marfă de rahat, dar pula mea, e efectul placebo, o să cred că pot să zbor şi o să îmi bag pula în tot ce mişcă, pentru că mi se rupe de ce zic cei din jur.
La un moment dat vine un prieten şi mă provoacă la încă un shot de tequilla. Pe dracu, de ce nu? Dai tu, frate? Hai sa bem!
Cam nasol… Tequilla mă face să vomit după al şaptelea shot consecutiv. În momentul ăsta îmi doresc un pat tip veceu, cu o gaura mare, să nu murdăresc nimic. Sunt un bun samaritean, să ştiţi! Alcoolul m-a stricat. Mâine o iau de la capat, şi probabil voi termina, şi la propriu şi la figurat, sub gemetele de tip-vacă ale unei tipe cu ţâţele mari pe care o ştiu de o seară. Mai exact de azi.
Sunt Beat.
